Filmul s-a născut din protest. Când a început invazia la scară largă, în 2022, nu am ştiut cum să ajut. Eu şi partenerul meu ne-am oferit voluntari la graniţa polono-ucraineană şi am organizat strângeri de fonduri, însă nu a fost îndeajuns. Apoi, din cauza unor alte angajamente, a trebuit să plecăm în Asia Centrală pentru câteva luni. Acolo mi-a venit ideea: de ce să nu-mi folosesc talentul pentru a canaliza acest protest interior?
M-am hotărât să fac scurtmetraje pentru mediul online, spunând poveştile copiilor care trăiesc crizele globale din prezent. Astfel, s-a născut I SEE YOU. Am ştiut de la început că prima poveste trebuia să fie despre Ucraina.
La întoarcerea din Asia, mi-a fost oferit un loc de muncă drept operator de cameră pentru un post de televiziune polonez. În timp ce lucram în Kramatorsk, un oraş situat în zona de conflict, un băiat pe nume Vova s-a apropiat de mine şi s-a oferit să-mi spele geamurile maşinii. Am început să vorbim şi m-a cucerit pe loc. I-am mulţumit, dar nu fără a-l întreba dacă l-ar interesa să apară într-un film. Mi-a răspuns: „Sigur, de ce nu?” „Odată am dat un interviu la televizor şi ştiu despre ce-i vorba!”
Am întâlnit-o pe mama lui, am obţinut permisiunea, am filmat nişte scene de test şi apoi, brusc, a trebuit să mă întorc în Polonia. În următoarele şase luni, am lucrat la obţinerea unei acreditări de presă şi la pregătirea filmării.
După aproape trei zile de condus înapoi la Kramatorsk, m-am oprit la magazinul meu preferat din cartier. După colţ, a apărut Roma, oferindu-se şi el să-mi spele geamurile maşinii. Primul meu gând a fost: perfect, uite-l şi pe prietenul lui! Se pare că băieţii se cunoşteau deja şi au mai lucrat împreună. Și aşa a început totul.